Natalia Intotero : Proiect de lege pentru protecția patrimoniului UNESCO

Pe 7 iunie 2017, am înregistrat la Camera Deputaților un proiect de lege care prevede o mai bună protejare a monumentelor UNESCO – propunerea de modificare a Ordonanţei Guvernului nr. 47/2000 privind stabilirea unor măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, aprobată prin Legea nr. 564/2001.
Acest proiect s-a născut la Hunedoara din necesitatea de a proteja patrimoniul UNESCO și din experiența directă în administrarea cetății dacice de către Consiliul Județean.
Astfel, OUG 47/2000 reglementează protejarea celor mai importante obiective UNESCO prin efective ale Jandarmeriei. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că, de-a lungul timpului, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei au fost supuse unor intense activităţi de braconaj arheologic. Așadar, OUG a fost mai mult decât necesară.Obiectivele de patrimoniu din Hunedoara se întind pe o suprafaţă foarte mare -(Sarmizegetusa Regia 18,3 ha, Blidaru 0,9 ha, Cetăţuie 8 ha, Piatra Roşie 2,2 ha, Băniţa 6,9 ha, Căpâlna 0,9 ha), iar o pază eficientă ar necesita un număr de cel puțin 74 de posturi ale Jandarmeriei.
În scopul eliminării riscurilor cu incidenţă asupra patrimoniului, Jandarmeria a înfiinţat, totuşi, 3 posturi pentru întreaga zona a cetăţilor dacice, fiind evident că numai cu aceste posturi nu se pot derula activităţile de pază.
Consiliul Județean a luat decizia de a spori gradul de siguranță și protecție pentru Sarmizegetusa Regia și a angajat o firmă de pază specializată. În condiţiile existenţei obligaţiei legale a Ministerului de Interne şi/sau Jandarmeriei Române de a asigura paza fără plată a acestor obiective, contractul cu firma specializată a fost declarat nelegal. Cert este însă că, odată inițiată și paza CJ, alături de efective ale Jandarmeriei, în zona cetăților dacice au avut loc cu mult mai puține incidente.
Astfel, dacă va fi aprobat, acest proiect va reglementa situația monumentelor UNESCO pentru care administratorul dorește sporirea pazei și protecției acestora. Și nu sunt deloc puține, alături de cetățile dacice regăsim monumente precum – satele fortificate din Transilvania, bisericile din Moldova, ori bisericile de lemn din Maramureş. Pentru fiecare dintre acestea pot fi stabilite măsuri specifice necesare instituirii pazei.
Doresc să le mulțumesc tuturor colegilor mei care susțin proiectul pe care l-am inițiat.
Grija față de istoria noastră înseamnă respect pentru generațiile viitoare. O dovadă a înțelegerii importanței patrimoniului nostru este și respingerea Legii prin care se prevedea înființarea unei Administrații a Cetăților Dacice și trecerea acestora în subordonarea Ministerului Culturii.
Cât privește județul nostru atât de bogat în obiective istorice, pe 29 mai, consilierii județeni au arătat că înțeleg acest lucru și au aprobat proiectul de hotărâre privind solicitarea de a primi în administrare și celelalte cetăți din Munții Orăștiei. Aceasta va fi trimisă Ministerului Culturii. Este vorba despre cetățile dacice: Costești Cetățuia, Costești Blidaru,Luncani Piatra Roșie și Bănița – parte a monumentului istoric Sarmizegetusa Regia. Un demers care îmi doresc să se finalizeze cu succes, pentru că nimeni nu știe să își îngrijească mai bine istoria decât oamenii locului.
Și un exemplu de bună practică este chiar Sarmizegetusa Regia, care se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara. Cifrele sunt cele care confirmă buna gospodărire a acestui site UNESCO. Astfel, numărul turiștilor care au vizitat Sarmizegetusa Regia a crescut cu 146,3%, ajungând la peste 10.000 de turiști, în primele luni ale acestui an.
Textul proiectului de lege inițiat în această săptămână poate fi consultat pe site-ul Camerei Deputaților.
Natalia – Elena Intotero,
Deputat PSD de Hunedoara