Consiliului Local Petroșani: Pachet de măsuri pentru rezolvarea problemelor din Parâng

Un pachet de măsuri întocmit de Comisia pentru Parâng a Consiliului Local Petroșani a fost propus pentru rezolvarea problemelor din această stațiune montană.
Astfel, dacă vor fi puse în practică, vom putea vorbi despre un munte mai curat și turism mai civilizat. A fostîntocmit un proiect de hotărâre de Consiliu Local în acest sens, care a fost suspus dezbaterii publice, în baza legii privind tansparența decizională.
Este un pachet de 9 măsuri propuse de Comisia pentru Parâng, care îi vizează direct pe cei care dețin spații de cazare în stațiune, fie că vorbim despre persoane fizice sau juridice. În plus, se propune chiar înființarea unui post de inspector de mediu montan, special pentru această zonă turistică, dar și a unui birou montan de protecție a mediului.
Oricine poate veni cu sugestii și recomandări referitoare la acest proiect, care poate fi consultat pe siteul Primăriei Petroșani, până în data de 17 decembrie 2018.
Comisia pentru Parâng a fost înființată pentru a restabili disciplina în construcții în stațiune, dar și pentru salvarea muntelui de gunoaie și dejecții, care aproape îl sufocă la ora actuală.