Defileul Jiului, închis de astăzi și până în toamnă

Spaniolii care reabilitează DN 66 Petroșani-Tg. Jiu au depășit toate termenele avansate iar Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România nu are nici o reacție. Ba chiar anunță noi restricții de circulație spre disperarea afaceriștilor din Valea Jiului care vor trebui să umble în conturi pentru o cheltuială în plus cu rutele ocolitoare. Astfel, DN 66 prin Defileul Jiului va fi închis până în 31 august a.c., în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 09:00 – 18:00. Promisiunile şefilor CNADNR au rămas fără acoperire încă o dată, în condițiile în care circulaţia rutieră prin Defileul Jiului ar fi trebuit să se desfăşoare pe un covor nou de asfalt, de la Petroşani şi până la Sadu. În mare parte din traseu este asfalt, însă sunt și porțiuni unde este doar strat de uzură ori pur și simplu s-a turnat deloc covor asfaltic. Lucrarea de reabilitare a DN 66 Petroşani-Tg. Jiu este efectuată de o firmă spaniolă şi ar fi trebuit finalizată în urmă cu circa trei ani, apoi în 2014 și termenele iniţiale au tot fost prelungite. Constructorul a tot fost ameninţat de CNADNR că va fi penalizat, însă în realitate nu s-a luat nici o măsură care să-i determine pe spanioli să se ţină de termene. În tot acest timp Valea Jiului a fost afectată economic din cauza restricţiilor de circulaţie și nici măcar intervenţiile Prefecturii Hunedoara, ale CJ Hunedoara ori a senatorului Harlambie Vochițoiu n-au reuşit să mişte mai repede lucrurile.