Hala afectată de incendiu, de pe Şoseaua Fundeni, a fost distrusă în totalitate!

Hala de pe Şoseaua Fundeni care a fost afectată de un incendiu joi seara a fost distrusă în totalitate din cauza arderii generalizate, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov.
Hala respectivă era amenajată ca service auto, compartimentată, şi înăuntru se aflau mai multe autovehicule.
Totodată, un alt spaţiu de depozitare, lipit de hală, în care se găseau materiale pentru construcţie, a fost afectat în mare proporţie.
Joi seara, un incendiu, care s-a manifestat cu degajări mari de fum, a izbucnit la un depozit de pe Şoseaua Fundeni nr. 120. Focul a cuprins o suprafaţă de aproximativ 500 de metri pătraţi.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov a emis o alertă de urgenţă având în vedere incendiul cu degajări mari de fum de la depozitul de pe Şoseaua Fundeni din Capitală.