Nedeia Troiţei din Parâng

Municipalitatea din Petroşani a organizat evenimentul din Parâng.Telescaunul a fost gratuit pentru toți cei prezenți la eveniment.
Oamenii au început să urce încă de dimineaţă, iar vremea a ţinut cu ei în această zi de mare sărbătoare. Şi, potrivit organizatorilor, au fost mai mulţi participanţi decât în anii precedenţi.
Peste 1.000 de porţi de mâncare au fost împărţite celor prezenţi, iar bucatele momârlăneşti au fost foarte apreciate de toată lumea.
„După slujba oficiată de părintele Gabriel Bulf, va fi sfinţită şi mâncarea, care astăzi este fără carne, fiind zi de post. După aceea va începe petrecerea, cu muzică şi dans tradiţional momârlănesc”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi.