Peste 1500 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine și siguranță publică cu ocazia manifestărilor prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române

Vineri, 24 ianuarie, cu prilejul manifestărilor publice organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, Jandarmeria Română va participa la măsurile dispuse la nivelul Ministerului Afacerilor Interne pentru siguranța participanților, prevenirea incidentelor și soluționarea imediată a tuturor sesizărilor primite. 
 
           La nivel național, peste 1500 de jandarmi vor fi prezenți în zonele de desfășurare a celor 89 de evenimente cultural-artistice, religioase, ceremonii și parade militare dedicate acestei sărbători, la care organizatorii estimează prezența a peste 70.000 de persoane. 
 
Pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor, Jandarmeria Română recomandă participanților:

  • să respecte indicațiile organizatorilor și să evite implicarea în conflicte de orice natură;
  • să solicite sprijinul forțelor de ordine prezente în zonă sau prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, dacă sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială;
  • să supravegheze cu atenție copiii.