POMPIERII AU FOST LA DATORIE ÎN MINIVACANŢA DE REVELION

În perioada 29 decembrie 2018 – 02 ianuarie 2019, pompierii au fost, zilnic,la datorie și au intervenit la peste 1.100 de intervenții destinate protecției și siguranței cetățenilor. Situatia înregistrată la nivel național se afla în ușoară scădere față de intervalul similar al anului trecut.
În aceste cinci zile, salvatorii au intervenit, la nivel naţional, la 5.633 situații de urgență, dintre care 234 incendii şi 4.887 pentru acordarea primului ajutor medical.De asemenea, echipajele operative au desfăşurat 19 misiuni de descarcerare, 133 pentru deblocare/salvare, precum și la 359 intervenții în sprijinul comunităților.
Totodată, în noaptea Anului Nou, echipajele de pompieri și paramedici SMURD au asigurat, în sistem integrat, misiunile specifice, alături de reprezentanţii celorlalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne și cei ai autorităţilor şi instituţiilor implicate în managementul tipurilor de risc, inclusiv în zonele în care au fost organizate evenimente publice de amploare.
Răspunsul la urgenţele medicale și misiunile de descarcerare a fost asigurat, la nivel naţional, prin intermediul celor 300 echipaje de pompieri SMURD, peste 100 de echipaje de descarcerare și 43 autospeciale pentru victime multiple.
În domeniul prevenirii situațiilor de urgență, în toată această perioadă, inspectorii de prevenire au derulat controale la structuri de primire turistică, restaurante, cluburi, baruri, discoteci, precum şi în spaţii comerciale cu aflux mare de persoane, pentru depistarea şi înlăturarea stărilor de pericol şi a potenţialelor cauze de incendiu.
Concomitent cu activităţile de control asupra respectării normelor de apărare împotriva incendiilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative de intervenţie au efectuat misiuni de recunoaştere în teren la operatorii economici aflaţi în zona de competenţă, inclusiv în locurile unde s-au organizat manifestări cultural – artistice cu aflux de persoane. Acestea au continuat pe parcursul celor cinci zile, astfel că, la nivel naţional, salvatorii au derulat 1.310 astfel de misiuni pentru optimizarea intervenției la potențialele situații de urgență.