PRIMĂRIA PETROȘANI – Conferinţa privind dezvoltarea fotbalului hunedorean organizată de Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara și desfășurată în prezența oficialilor FRF

Am luat parte, astăzi, la Conferinţa privind dezvoltarea fotbalului hunedorean organizată de Asociația Județeană de Fotbal Hunedoara și desfășurată în prezența oficialilor FRF: domnul Răzvan Burleanu – președinte FRF, domnul Octavian Goga – vicepreședinte FRF, domnul Gabriel Bodescu – secretar general adjunct FRF, respectiv Mihai Stoichiță – director FRF.
Municipiul Petroșani are o bogată tradiție în ceea ce privește fotbalul și, în calitate de primar al acestei localități, m-am implicat în susținerea și dezvoltarea acestei ramuri sportive atât de îndrăgite, astfel încât să nu lăsăm istoria să se stingă.
Sunt convins că, dacă ne vom uni eforturile, dacă își vor da concursul toți factorii decizionali de la nivel local, județean și național, mișcarea fotbalistică din județul Hunedoara poate renaște și poate avea un viitor demn de trecutul său, iar aceste forumuri, aceste dezbateri precum cea de astăzi reprezintă importanți pași înainte pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă fotbalul hunedorean la ora actuală.