Primăria Petroșani – Ziua Mondială a Educației și a Educatorului

Cu emoție și recunoștință i-am celebrat astăzi pe dascăli, așa cum obișnuim an de an în 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației și a Educatorului. De asemenea, i-am premiat pe dascălii care au ieșit sau vor ieși în acest an la pensie și m-am bucurat să fiu parte a acestui moment atât de special.
Pentru noi toți, dascălii sunt, alături de părinții și bunicii noștri, cele mai importante persoane din viața noastră. Educatorii, învățătorii, profesorii deopotrivă sunt cei care au un rol determinant în pregătirea noastră pentru viață, pentru viitor. Influența pe care o are un dascăl asupra unui copil este eternă, acesta fiind cel care lasă amprente asupra educației copiilor. Fiecare copil poartă în suflet o vorbă, un gest, o învățătură a dascălului, pe care, ca adult o va transmite apoi mai departe copiilor săi.
Iar astăzi, mai mult decât oricând, se cuvine să le mulțumim pentru tot ceea ce fac zi de zi, pentru întreaga activitate pusă în slujba educației și îi asigurăm de toată considerația și susținerea de care au nevoie pentru a-și desfășura activitatea didactică și pedagogică în cele mai bune condiții. Le doresc să fie sănătoși, să aibă putere de muncă, iar celor care s-au pensionat să le dea Dumnezeu viață lungă, plină de bucurii, alături de cei dragi!
La Mulți Ani tuturor!