SFÂNTUL ION 2018. Două milioane de români își serbează onomastica

0

SFÂNTUL ION. Soborul Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului are loc a doua zi după Bobotează, la 7 ianuarie, potrivit obiceiului ca după marile praznice împărătești să fie cinstite și persoanele care au luat parte la evenimente.

SFÂNTUL ION. Fiul al preotului Zaharia și al Elisabetei, a cărui naștere fusese anunțată de îngerul Gavriil, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a dus din tinerețe o viață ascetică (purta o haină confecționată din păr de cămilă și se hrănea cu lăcuste și miere sălbatică), retrăgându-se în deșertul Bethabara unde a petrecut în rugăciune și post. Înainte de a se face cunoscut Mântuitorul Hristos, Sfântul Proroc Ioan a început să propovăduiască și să boteze, vestind venirea lui Mesia, fapt pentru care este numit Înaintemergător.
Evanghelistul Marcu spune că: “Ieșeau la el tot ținutul Iudeii și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele (Marcu 1, 5).

SFÂNTUL ION. Iudeilor care veneau la Sfântul Ioan în pustiul Iordanului le spunea că trebuie să facă roade de pocăință și cele mai cerute dintre acestea erau faptele de milostenie. Îl întrebau mulțimile care veneau la dânsul: “Ce să facem deci?” (Luca 3, 10). Și Sfântul Proroc Ioan le zicea: “Cel ce are două haine să dea celui ce nu are și cel ce are bucate să facă asemenea” (Luca 3, 11).

Cărturarii și fariseii, cei ce se arătau a fi descendenți ai patriarhilor, erau mustrați: “Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți, dar, roade vrednice de pocăință și nu începeți a zice în voi înșivă: Avem tată pe Avraam, căci vă spun că Dumnezeu poate și din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam” (Luca 3, 7-8).

SFÂNTUL ION. La Sfântul Ioan Botezătorul a venit în cel din urmă Însuși Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, ca să fie botezat cu acest botez al pocăinței, iar Sfântul Ioan văzându-L a spus: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, și eu nu-L știam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă” (Ioan 1, 29-31).

După ieșirea la propovăduire a lui Iisus Hristos, Sfântul Ioan s-a retras în Galileea, și de aici vorbea despre Mesia că este Hristos.

De aici mustra fărădelegile regelui Iudeii Irod Antipa, care trăia cu soția fratelui său Irodiada. Pentru faptul că aducea în fața ochilor mulțimii faptele cele rele ale cârmuitorilor ei, Sfântul Ioan a fost încarcerat și decapitat, la cererea Irodiadei și a fiicei acesteia, Salomeea.

SFÂNTUL ION. Biserica Creștină a fixat mai multe sărbători pentru prăznuirea sa: zămislirea (23 septembrie), ca botezător (7 ianuarie), ziua nașterii (24 iunie) și ziua morții sale (29 august).

 

Sursă: Agerpres

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.