Tiberiu Iacob – Ridzi: Aproape 4 kilometri din drumul spre Dâlja au fost asfaltați

”Lucrările la drumul Petroșani – Dâlja sunt avansate, astfel că, din cei 5,2 kilometri au fost realizați 3,8 kilometri aici incluzând şi stratul de uzură. De asemenea, se lucrează la rigole, iar dacă vremea va fi bună este posibil ca drumul spre Dâlja să fie asfaltat în totalitate”, a  declarat Tiberiu Iacob – Ridzi.
Lucrările cuprinse în acest proiect au demarat după a  doua jumătate a lunii septembrie și, cum vremea a ținut cu drumarii, proiectul este avansat.
Lucrările sunt finanţate pe PNDL, program prin care Primăria Petroşani a reuşit să obţină finanţare pentru a rezolva această problemă stringentă a celor peste 170 de familii care locuiesc aici. Proiectul vizează un tronson în lungime de 5.245 m din Drumul Comunal 66A Petroşani – Dâlja Mică – Dâlja Mare, unde turnarea asfaltului se face în paralel cu execuţia celorlalte lucrări necesare.
Este o premieră pentru acest cartier al municipiului, unde drumul nu a a avut niciodată covor asfaltic. Zona este greu accesibilă chiar şi vara, dar iarna să ajungi în acest cătun reprezenta o grea încercare.