TIBERIU IACOB-RIDZI SOLICITĂ CEH SĂ PREIA SERVICIUL DE DISTRIBUȚIE A AGENTULUI TERMIC ÎN LOCALITATE

Primarul Tiberiu Iacob Ridzi a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă că, în acest sens, cea mai simplă și cea mai viabilă soluție este cea a preluării directe a serviciului de distribuție a agentului termic de către Complexul Energetic Hunedoara (CEH). ”Vorbim astfel nu doar despre cea mai simplă soluție pentru a continua furnizarea agentului termic în municipiul Petroșani, direct de către producător, eliminând astfel o verigă intermediară în furnizarea agentului termic precum și în circuitul financiar de încasare a acestui serviciu, ci și de o datorie morală pe care CEH o are față de cetățenii din Valea Jiului”, a declarat primarul Tiberiu Iacob Ridzi.
Primarul municipiului Petroșani a transmis astăzi și o adresă oficială către conducerea CEH, în acest sens, iar primarul Tiberiu Iacob Ridzi spune că a vorbit personal atât cu directorul general Samuel Dioane, cât și cu președintele Consiliului de Administrație al CEH, Ion Stamin Purcaru, ambii apreciind că propunerea va fi analizată, iar o decizie urmează să fie luată în cel mai scurt timp.
Însă, chiar și în condițiile în care răspunsul va fi unul favorabil, primarul Petroșaniului sfătuiește locuitorii din Petroșani care sunt branșați la sistemul centralizat de termoficare să caute și o soluție alternativă pentru încălzirea locuințelor.