Conferința de lansare a proiectului ”Protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale în faza de urmărire penală” – PÎCCJ

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
La data de 15 noiembrie 2017, la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va avea loc Conferința de lansare a proiectului ”Protecţia drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale în faza de urmărire penală”. Proiectul reprezintă concretizarea unuia dintre obiectivele strategice instituţionale ale Ministerului Public, respectiv asigurarea
respectării drepturilor omului, în concordanţă cu practica Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.).
Plecând de la premisa că un act de urmărire penală efectuat cu respectarea legalităţii sub toate formele sale garantează succesul urmăririi penale și având în vedere unele condamnări
ale României la Curtea de la Strasbourg, cauzate de încălcări ale drepturilor omului care necesită corecţii imediate, proiectul va consta în organizarea unor stagii de pregătire în domeniul apărării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în cadrul cărora vor fi aduse în atenţie aceste încălcări și vor fi analizate cauzele care le-au generat. Scopul este acela de a identifica soluţii prin care încălcările menționate să fie corectate și eliminate, prin stabilirea unor bune practici privind metode şi mijloace de anchetă penală menite să prevină încălcarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în timpul urmăririi penale.
Consolidarea drepturilor procedurale ale victimelor şi persoanelor suspectate sau acuzate în cadrul procedurilor penale va fi una dintre temele prioritare avute în vedere în cadrul proiectului, urmărindu-se cu precădere încălcările drepturilor la viaţă, la demnitate umană, la integritate al persoanei (fizică şi psihică), la un proces echitabil, cu toate elementele sale (prezumţia de nevinovăţie, dreptul la apărare etc.)
Proiectul se adresează procurorilor de la toate unităţile de parchet − parchete de pe lângă judecătorii, tribunale şi curţi de apel, precum şi structurile specializate ale PÎCCJ, D.N.A. şi
D.I.I.C.O.T.−, procurori care, îndeosebi, efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Sesiunile de pregătire profesională urmează să aibă loc în Bucureşti, Iaşi, Cluj, Alba Iulia, Craiova și Constanţa, în perioada noiembrie 2017 – iunie 2018.
Corpul de formatori va fi constituit din procurori cu expertiză în domeniul protecţiei drepturilor omului, Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, cadre didactice universitare, formatori ai Institutului Naţional al Magistraturii, reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale şi ai altor instituţii care activează sau au relevanţă în domeniul protecţiei drepturilor omului.
În cadrul Conferinţei de lansare a proiectului vor susține alocuțiuni domnul AUGUSTIN LAZĂR, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,
domnul OVIDIU PREDESCU, consilier al procurorului general, domnul RADU IOANID, director în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, domnul PETRUȚ CIOBANU,
conferențiar la Facultatea de Drept din cadrul Universității din București, vicepreşedinte al Uniunii Naţionale a Barourilor din România, doamna CRISTINA ROTARU-RADU, director al
Institutului Național al Magistraturii, RADU PREDA, director executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, RĂZVAN HORAŢIU RADU, Agent al Guvernului României pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene, TAMARA MANEA, inspector judiciar la Inspecţia Judiciară, GEORGIANA IORGULESCU, director executiv al Centrului de Resurse Juridice, TEODORA ROSETI, director de programe al Asociației ACCEPT, și GEORGIANA GHEORGHE, APADOR – CH.