HUNEDOARA : Medici prădați de un vulcănean

Un tânăr în vârstă de 17 ani, din Vulcan, este autorul mai multor furturi din cabinetele medicale aflate pe raza localității Petroșani. Adolescentul a fost prins de polițiști în urma unei razii derulate la finele săptămânii trecute. Anchetatorii susțin că suspectul punea mâna doar pe portofele cu bani și obiectele ce puteau fi valorificate foarte ușor. ”Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale, în urma cercetărilor efectuate, au stabilit că minorul, în data de 12.05.2016, în jurul orei 16:00, ar fi pătruns în incinta unui centru medical din Petroşani, unde, profitând de neatenţia angajatelor a sustras 1369 de lei şi un telefon mobil.
Potrivit probatoriului, acelaşi minor, în data de 21.11.2016, în jurul orei 18.00, a patruns în incinta unui cabinet medical, şi profitând de neatenţia angajaţilor a sustras un portmoneu cu acte de identitate şi 450 de lei”, a declarat subcomisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. Polițiștii au ajuns la adolescentul hoț după ce au pus cap la cap informațiile adunate de la angajații cabinetelor medicale și au putut astfel să contureze portretul suspectului.