Liviu Dragnea, prima reacție la criticile lui Klaus Iohannis: Leneșul de la Cotroceni, când se mai trezește, zice „Ce rău pot să mai fac azi?”

Liviu Dragnea a avut o primă reacție după declarațiile președintelui Klaus Iohannis privind bugetul de stat.
„Eu am înțepenit. Deci în spate nu mai simt nimic, în față încă mai pot să vorbesc”, a spus Dragnea după criticile făcute de Iohannis la adresa PSD.

„Îmi aduc aminte de întâlnirile pe care le-am făcut cu colegii primari de-a lungul anilor pentru probleme care pentru alții, de la București, păreau mici. Am fost întrebat de colegii din Guvern, chiar de marele prim-ministru Ponta, la vremea când construiam programul de dezvoltare locală. Mulți oameni nu știu, nu sunt familiarizați cu aceste programe. Dar primarii mai vechi știu. În vremurile alea erau vreo cinci sau șapte programe care finanțau comunitățile locale. Noi ce făceam? Mergeam la București cu traista de dosare și oricum nu ne dădeau bani pentru toată comuna, ci pentru jumătate de stat. De unde ești? De la PSD. S-a închis ghișeul. Alt minister, la fel”, a spus Dragnea în cadrul conferinței de alegeri de la Dâmbovița.

„Citeam acum când veneam unele postări, unele comentarii în care se spunea că au fost alocate sume pentru investiții, dar nu prea se văd. Da, pentru că nu sunt promovate. Numai în Dâmbovița programul de dezvoltare locală, compania națională de investiții, fondurile europene înseamnă 2 miliarde și jumătate. Și tot nu ajunge”.
Președintele Camerei Deputaților l-a atacat, la rândul său, pe Klaus Iohannis.
„Leneșul ăla de la Cotroceni, când se mai trezește, zice „Ce rău pot să mai fac azi? Păi blochez bugetul. Hai să le blocăm bugetul”, a spus Dragnea.
„Domnul Iohannis, la ora asta cred că doarme, după părerea mea. E ora 2, totuși. A mâncat și doarme. Nici cu schiurile nu știu cum e, s-ar putea să fie fake news. La schi trebuie să faci, totuși, ceva efort”.
”Ce suflet să ai? Am înțeles, venin, otravă, dușmănie”.