Lovitură de stat în Turcia

Reprezentantul serviciului de informații din Turcia susține că lovitura de stat a “eșuat”. Premierul Turciei a făcut un anunț asemănător și a explicat că situația este sub control. Postul de televiziune național, preluat de puciști în toiul nopții, este din nou sub controlul guvernului, anunță CNN.
17 ofițeri turci ar fi fost uciși, în urma unui atac al unui elicopter, la periferia Ankarei, anunță Associated Press.
Se pare că lângă Parlament se dau lupte grele între armată și susținători ai regimului. Pe lângă focurile de armă din regiune, clădirea Parlamentului a fost bombardată din aer, după cum transmite agenția Anatolu. Conform unor surse CNN, este vorba chiar despre trei explozii în zona Parlamentului. Un membru al parlamentului turc a declarat, prin telefon, pentru Reuters, că toți membrii parlamentului se adăpostesc în clădire.
Președintele Barack Obama și secretarul de stat John Kerry au anunțat că susțin regimul lui Erdogan în continuare: “Toate părțile trebuie să susțină Guvernul Turciei ales democratic”, este declarația făcută de reprezentanții SUA, declarație întărită și de președintele Consiliului European, Donald Tusk.
CNN anunță că există o confruntare armată la unul dintre podurile blocate, între civili și armată. Se pare că armata a deschis focul.
De asemenea, în Piața Taksim se pare că au început confruntările, unde mai mulți oameni au fost deja răniți. Oamenii adunați aici protestează împotriva loviturii de stat.Elicoptere de atac au lansat lovituri asupra mai multor obiective guvernamentale din Ankara, capitala turcă, și există informații că și palatul prezidențial ar fi vizat de trupele care au preluat puterea în Turcia.