Președinta Uniunii Judecătorilor pune la colț ancheta DNA pe Ordonanța 13: E nevoie de o analiză serioasă privind derapajul DNA

Situaţia generată de acţiunea DNA referitoare la OUG 13 este una gravă, care necesită o analiză serioasă la nivel de sistem, pentru a vedea care au fost cauzele ce au permis un astfel de derapaj, a declarat, într-un interviu pentru Mediafax, preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan.
„Separaţia puterilor în stat este piatra de temelia a statului de drept şi fiecare putere trebuie să acţioneze în limitele prevăzute de lege. Or, trebuie să fim conştienţi că şi autoritatea judecătorească, prin instituţiile ce o compun, poate fi tentată să îşi depăşească limitele constituţionale şi uneori, cum este şi în acest caz, să o şi facă. Fără îndoială, situaţia generată de acţiunea DNA este gravă şi necesită o analiză serioasă la nivel de sistem, pentru a vedea care au fost cauzele ce au permis un astfel de derapaj. În această analiză, un rol important îl va avea, fără îndoială, şi motivarea deciziei de către Curtea Constituţională, iar Consiliul Superior al Magistraturii va trebui să o analizeze cu atenţie şi să acţioneze în consecinţă”, a declarat preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan.