PRIMĂRIA PETROȘANI – AM REUȘIT SĂ OBȚINEM PE BURSA DE MĂRFURI CEL MAI MIC PREȚ LA ENERGIA ELECTRICĂ DE LA ÎNCEPUTUL ANULUI

𝗔𝗺 𝗿𝗲𝘂𝘀̦𝗶𝘁 𝘀𝗮̆ 𝗼𝗯𝘁̦𝗶𝗻𝗲𝗺 𝗽𝗲 𝗕𝘂𝗿𝘀𝗮 𝗥𝗼𝗺𝗮̂𝗻𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗠𝗮̆𝗿𝗳𝘂𝗿𝗶 𝗰𝗲𝗹 𝗺𝗮𝗶 𝗺𝗶𝗰 𝗽𝗿𝗲𝘁̦ 𝗹𝗮 𝗲𝗻𝗲𝗿𝗴𝗶𝗮 𝗲𝗹𝗲𝗰𝘁𝗿𝗶𝗰𝗮̆ 𝗱𝗲 𝗹𝗮 𝗶̂𝗻𝗰𝗲𝗽𝘂𝘁𝘂𝗹 𝗮𝗻𝘂𝗹𝘂𝗶!
Pe o piață energetică dramatică, cu prețuri foarte mari care pun în dificultate bugetele administrațiilor publice locale din întreaga țară, Primăria Municipiului Petroșani a reușit să obțină, în această dimineață, pe Bursa Română de Mărfuri, cel mai mic preț la energia electrică înregistrat de la începutul anului.
Administrația publică de la Petroșani s-a confruntat în aceste zile cu o situație extrem de dificilă din punct de vedere al tarifelor la energia electrică. La finele anului trecut, furnizorul de energie pentru tot ceea ce înseamnă iluminat public a denunțat unilateral contractul, din cauză că tariful convenit (de 600 lei/MWh) nu mai era sustenabil pe piața de energie liberalizată. În aceste condiții, am fost nevoiți, conform reglementărilor legale, să achiziționăm energie electrică de la un Furnizor de Ultimă Instanță (FUI), la un tarif sufocant pentru bugetul local, de 3.300 de lei/MWh. Practic, am fost obligați să contractăm și să achităm un tarif de 5 ori mai mare de cât plăteam pe ultimul contract.
Primăria Municipiului Petroșani a făcut toate eforturile pentru a putea funcționa în aceste condiții de-a dreptul dramatice și de a menține iluminatul public, astfel încât locuitorii municipiului Petroșani să nu aibă de suferit din cauza prețurilor sufocante percepute de furnizorii de energie electrică.
În această dimineață, ca urmare a demersurilor noastre, am reușit să obținem pe Bursa Română de Mărfuri, la care suntem afiliați încă din anul 2013, cel mai mic preț înregistrat de la începutul anului, de 990 lei/MWh, în urma unei proceduri de achiziție la care au participat trei ofertanți. Acest lucru a fost posibil datorită seriozității de care am dat dovadă în raport cu furnizorii de servicii de-a lungul vremii, dar și al solvabilității administrației publice locale.
Noul tarif urmează să intre în vigoare cel mai târziu din data de 1 februarie 2022. Cantitatea tranzacționată este de 3.600 de MWh/an, cu un consum mediu de 300 MWh/lună.
Din păcate, pentru luna ianuarie suntem nevoiți să achităm circa un milion de lei pentru energia electrică, deși am luat toate măsurile posibile pentru a limita factura, respectiv modificarea programului de funcționare a iluminatului public, decuplarea iluminatului de sărbători mai repede decât era preconizat, reducerea consumului de energie electrică la instituțiile din subordinea Primăriei Municipiului Petroșani. Spre comparație, în luna decembrie factura la energie electrică a fost de aproximativ 200.000 de lei.