PRIMĂRIA PETROȘANI – ÎNCEP LUCRĂRILE DE EXTINDERE A RȚELEI DE GAZ PE STRADA DACIA

Rețeaua de gaze naturale va fi extinsă pe strada Dacia nr. 5A și 7A, suma necesară fiind acoperită în totalitate din bugetul Primăriei Municipiului Petroșani.
A fost deja semnat contractul, s-a emis autorizația de construire și, imediat cum vremea va permite, vor demara lucrările de execuție.
Executantul este societatea Termo&Gaz Consulting SRL Petroșani, termenul de finalizare fiind de maximum 4 luni.
Proiectul prevede extinderea rețelei de distribuție a gazelor naturale, precum și execuția branșamentelor la Blocurile 5A și 7A de pe strada Dacia din Petroșani.
După execuția lucrărilor de extindere, la rețea se vor putea racorda și celelalte blocuri din această zonă.
Ar putea fi o imagine cu cer şi drum