Un tânăr de 17 ani, atacat de urs. Victima, preluată de un elicopter SMURD

1

Un cioban în vârstă de 17 ani a fost atacat, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, de un urs care a venit la o stână de sub vârful Zlata (2.141 m), în Masivul Retezat, tânărul suferind mai multe traumatisme la piciorul drept, motiv pentru care salvamontiştii au cerut intervenţia unui elicopter SMURD.

“Incidentul a avut loc la stâna Secări, de sub vârful Zlata. Cel mai probabil, ciobanul a încercat să sperie ursul, moment în care a fost atacat. Un coleg al ciobanului a anunţat incidentul în jurul orei 4.30, după ce a reuşit să ajungă într-o zonă cu semnal de telefonie mobilă. Colegii de la refugiul Salvamont Zănoaga au ajuns la stână şi au acordat primul ajutor victimei, care are gamba dreaptă sfârtecată”, a declarat sâmbătă şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Salvamontiştii au solicitat intervenţia unui elicopter SMURD de la Târgu Mureş pentru ca victima să poată fi dusă în siguranţă la un spital şi să primească îngrijirile medicale necesare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here