CAPTURĂ DE DROGURI DE MARE RISC

0

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistrița-Năsăud, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea D.I.I.C.O.T., cercetează doi bărbați care au introdus în țară, în scopul comercializării, peste 1.000 de comprimate de ecstasy.

La data de 15 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Bistriţa-Năsăud și procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistriţa-Năsăud, împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, au depistat, în Punctul de trecere a frontierei Petea, pe sensul de intrare în România, un autotractor, în care se aflau doi bărbați, ambii din Bistrița-Năsăud. Aceștia sunt bănuiți de comiterea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de mare risc și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit că cei în cauză intenționau să vândă drogurile pe raza județelor Cluj și Bistrița-Năsăud.

În urma controlului autocamionului, polițiștii au găsit peste 1000 de comprimate, cunoscute sub denumirea de ecstasy.

În cauză, s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, față de una dintre persoane, urmând ca ulterior aceasta să fie prezentată Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here