Daniel Ovidiu Pleșcan a fost arestat

Tribunalul Hunedoara a întors soluția Judecătoriei Petroșani, astfel că Daniel Ovidiu Pleșcan a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile. Tânărul este cercetat într-un dosar penal pentru că a agresat un polițist.
 
Atât procurorul de caz cât și Daniel Ovidiu Pleșcan au făcut contestație cu privire la măsura controlului judiciar institută de instanța din Valea Jiului, iar Tribunalul Hunedoara a dat dreptate procurorilor. Astfel, tânărul a fost arestat preventiv pentru următoarele 30 de zile. Scandalul provocat de fiul fostului consilier județean, Dorina Pleșcan, ar fi plecat de la o provocare pusă la cale de tânăr și un alt individ care era cu el. Acesta se afla pe o terasă la care a ajuns, împreună cu o cunoștință, și angajatul Poliției Petroșani, aflat în timpul liber, pentru a lua masa. Pleșcan a scos un telefon mobil și a început să-l filmeze pe omul legii, iar când acesta i-a cerut să înceteze, s-a pornit scandalul. Polițistul s-a ales cu mai multe răni în urma confruntării și a ajuns la Spitalul de Urgență Petroșani, unde a primit îngrijiri medicale dar nu a rămas internat. Daniel Ovidiu Pleșcan a fost ridicat de acasă de către polițiștii de la Serviciul Acțiuni Speciale al IPJ Hunedoara și dus la audieri la Poliția Petroșani. Întrebat ce a avut de împărțit cu polițistul, Pleșcan s-a rezumat doar la a spune că ”nu l-am bătut”.