Laura Codruța Kovesi: Am convocat Colegiul de conducere al DNA. Avem 2.151 de dosare pentru abuz în serviciu

0

Procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, a anunţat că a convocat miercuri Colegiul de conducere al DNA, pentru a analiza riscurile intrării în vigoare a modificărilor aduse Codurilor penale, prin ordonanţele adoptate de Guvern.

“În cursul zilei de astăzi, am convocat Colegiul de conducere al DNA, unde vor participa toţi procurorii cu funcţii de conducere din cadrul structurii centrale, dar am consultat şi structura teritorială, tocmai pentru a analiza riscurile intrării în vigoare a acestor modificări şi efectele directe pe care le vor avea asupra fiecărui dosar. În mare, vă pot spune că, în acest moment, avem în investigare 2.151 de dosare care au ca obiect infracţiunea de abuz în serviciu. În ultimii trei ani, au fost trimise în judecată peste 1.170 de persoane fizice şi peste 30 de persoane juridice pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu şi, extrem de relevant, este că în aceste dosare în care s-au făcut trimiterile în judecată prejudiciile stabilite se ridică la suma de peste un miliard de euro. Riscul de a fi afectate toate aceste dosare se va resimţi în momentul în care dispoziţiile din această ordonanţă vor intra în vigoare”, a declarat Kovesi.

Sursă: Agerpres

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.