POLIȚIA DE FRONTIERĂ: 42 de persoane din Irak, Palestina și Siria intenţionau să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui autocamion – VIDEO

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota – judeţul Arad au descoperit 42 de persoane din Irak, Palestina și Siria, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui automarfar încărcat cu filtre auto.

VIDEO


În data de 21.08.2018, în jurul orei 06.00, la P.T.F Nădlac – Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară, cetăţeanul turc P.E., în vârstă de 45 de ani, la volanul unui autocamion înmatriculat în Turcia. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, filtre auto din Turcia pentru o societate comercială din Germania.
Procedându-se la exploatarea datelor din analiza de risc specifică, poliţiştii de frontieră arădeni au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport.
Astfel, în interiorul camionului au fost descoperite ascunse 42 de persoane, dintre care 18 bărbaţi, 8 femei şi 16 minori, adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 42 de ani, iar copiii între 9 luni şi 16 ani. Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din Irak, Palestina şi Siria, înregistraţi ca solicitanţi de azil în România.
La cercetări, aceştia au declarat că doreau să ajungă într-un stat din vestul Europei, iar şoferul turc a susţinut că nu avea cunoştinţă despre faptul că persoanele în cauză sunt ascunse în interiorul mijlocului de transport.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți pentru șoferul camionului, respectiv tentativă trecere ilegală a frontierei de stat față de cele 42 de persoane, la finalizarea cercetărilor urmând a se lua măsurile legale ce se impun.