Polițist reținut de procurorii DNA

Ofițerul de poliție activează în cadrul I.G.P.R – Direcția de Investigare a Criminalității Economice.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 22 noiembrie 2017, a inculpatului
BUCĂTARU ȘTEFAN MĂDĂLIN, ofițer de poliție în cadrul I.G.P.R – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În cursul lunii iunie 2017, inculpatul Bucătaru Ștefan Mădălin, în calitate de ofițer de poliție în cadrul I.G.P.R – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) suma de 200.000 euro, în schimbul influenței pe care a afirmat că o are asupra unor ofițeri de poliție din cadrul I.P.J. Ilfov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice și asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
În același context, inculpatul a promis că îi va determina pe aceștia să dispună o soluție de clasare față de martor, într-o cauză în care acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
Inculpatului Bucătaru Ștefan Mădălin i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 23 noiembrie 2017, inculpatul Bucătaru Ștefan Mădălin este prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.