Tovarășul Vasilică raportează depășirea cincinalului într-un mandat

Primarul Petrilei vrea să du(CĂ CA)sa, după cum titrează un cotidian ce-l laudă cu mânie proletară pentru orice pârț, tocmai celor fugăriți peste hotare în căutare de un trai mai bun. Jurcă nu s-a dat de ceasul morții cât a fost viceprimar la Petrila, de a le oferi oportunități ”stranierilor”, dar vrea acum să fie să fie și primarul lor. O fi auzit el ceva de votul prin corespondență și s-a gândit că n-ar strica la viitoarele alegeri ajutorul celor exilați, că dacă ajunge PESEDEUL lui la putere, o da o lege prin care primul domiciliu rămâne pe viață și atunci vor putea vota. Iată mai jos mesajul primului om al Petrilei.
 “Adresez salutul meu personal tuturor celor care viziteaza aceasta pagina web, iar din partea comunitaţii pe care o reprezint, urez bun venit celor care deschid acest site, pentru a afla cât mai multe despre Orasul Petrila. Scopul acestui website este de a duce imaginea Orasul Petrila in mintea si sufletul fiecarui vizitator. Ne-am propus impreuna, cu colegii cu care conlucrez, sa transpunem peste tot in lume trecutul si prezentul localitatii si pentru a-i deschide viitorul, promovandu-i imaginea. Tinta mea este de a recompensa si in acest fel increderea acelor oameni care si-au dorit sa le reprezint destinele. Oriunde s-ar afla peste hotare, prin aceasta pagina web, o parte din locul natal, va patrunde in sufletul lor, aducandu-le mai aproape “casa”. Sper ca prin informatiile pe care le vom furniza, vom crea un permanent contact cu tot ce se intampla in Orasul Petrila”, este mesajul de început al primarului Petrilei, Vasile Jurca.
Traducerea liberă
Tovarășe Bobar, permiteți să raportez depășirea planului pe cinci ani în doar câteva luni. Așadar, mi-am angajat toate neamurile în primărie, pe la instituțiile subordonate și i-am hușuit pe toți trădătorii care erau cu Păducel. Tovarășe Bobar, vă rog respectuos să-i transmiteți tovarășului Nistor că mai am câteva rude de angajat și apoi mă ocup și de pilele lui. Am ceva neamuri mai de departe, nu-s momârlani de-ai mei, îs vinituri și-mi place să-i mai amân, să le arăt că eu, urmașul dacului, le-am dat o pită. Îi bag și pă ei, dă-i dracu, că trebe să-mi fac planul de angajări. Că așa le-am promis petrilenilor când m-au ales, că fac angajări. Cu bișnițarii elvețieni a căzut afacerea, aia cu parfumuri, că nu aveau decât două sacoșe și le-au dat pe la țațele astea din primărie. Am mai avut nește obligații pe la un director, că el e șefu” mare, el conduce Petrila și trebuia să-i pun bine pila. Acum am timp să mă ocup și de afacerile mele, dacă tot mi-am îndeplinit promisiunile. Mi-am făcut și sait, să țin legătura cu aia de i-am prostit în campanie și acum fug ca dracii prin Anglia, Spania, Italia sau altă țară, să-și caute de lucru. Prea s-au obișnuit să le dea primarul… Așa că dau câte un vițel și două scroafe oricărui petrilean care îmi dă like la pagină.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
Orice asemănare cu persoane reale este o pură întâmplare!