81 DE PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE CONTRABANDĂ CU ȚIGĂRI ȘI PRODUSE PETROLIERE

0

În ultima săptămână, polițiștii de la transporturi din Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța și cu sprijinul Direcției de Poliție Transporturi și Direcției Operațiuni Speciale ale Poliției Române,  au efectuat 81 de percheziții, la domiciliile unor persoane bănuite de fapte de contrabandă.

 

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat, în vederea confiscării, peste 11 tone de produs petrolier, aproape 220.000 de țigarete, ambarcațiuni și motoare de ambarcațiuni, autoturisme, aproximativ 120.000 de lei şi 99.550 de euro.

 

În perioada 18-25 iulie a.c., polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au executat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii contrabandei cu produse din tutun și cu produse petroliere sau derivate.

 

Activitățile au avut loc ca urmare a prinderii în flagrant delict, de către polițiștii de la transporturi din Constanța, a 3 persoane, în timp ce acestea cumpărau, în scop de revânzare, 4.620 de litri de motorină, provenind de la bordul unei nave ce opera pe fluviul Dunărea.

 

În fapt, polițiștii S.R.P.T. Constanța au efectuat 81 de percheziții, în urma cărora au indisponibilizat 219.040 de țigarete, susceptibile a proveni din contrabandă, 128 de cartușe de vânătoare, 6 proiectile și 1 kilogram de alice, pentru confecționarea muniției artizanale, 11.750 de litri de produs petrolier, cu miros specific de motorină, 100 de litri de produs finit (ulei de la motorul navelor), aproximativ 100 de recipiente din plastic și tablă, cu miros specific de produs petrolier.

 

De asemenea, au fost indisponibilizate 24 de autoturisme, aproape 120.000 de lei şi 99.550 de euro, 18 plase și 34 de unelte de pescuit, în lungime totală de peste 1.400 de metri,  238 de litri de alcool, 5.360 de kg. de porumb, 2 ambarcațiuni și 9 motoare de ambarcațiuni, pentru care persoanele percheziționate nu au putut prezenta documente legale de proveniență.

 

Valorea totală a bunurilor ridicate de polițiști, în vederea confiscării, este de aproximativ 1.600.000 de lei.  

 

La aceste activități au participat şi poliţişti ai Serviciului de Intervenţii şi Acţiuni Speciale al Poliţiei Române, de la Transporturi Maritime, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean și Gărzii de Coastă Constanța, polițiști de la transporturi din Galați, București și Craiova, dar și specialiști ai D.G.A. Constanța, precum și jandarmi.

ALTE ARTICOLE INTERESANTE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.