Costel Avram ne-a întors cu 100 de ani în urmă. Petroșaniul e distrus de la un capăt la altul! VIDEO

Nu ne referim la lucrările aflate în derulare, ci la cele deja executate în prima parte a proiectului european de reabilitare a infrastructurii de apă uzată. O șosea națională ruptă și nerefăcută, drumuri municipale în aceeași situație, noroaie, într-un cuvânt dezastru.

 

Costel Avram n-a uitat niciodată să se laude cum proiectul său a fost ”dat exemplu de bune practici”. Dacă acestea sunt bune practici, atunci europenii care ne finanțează ori sau tâmpit, ori au fost mințiți. Nu foarte multă lumea știe că numele lui Costel Avram se leagă de mai bine de 15 ani de Apa Serv, societate pe care a coordonat-o din diferite posturi, de vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, de director general ori chiar de administrator public al județului. Trompetele candidatului de acum la postul de primar al municipiului Petroșani încearcă să ne convingă că Apa Serv Valea Jiului se prăbușea dacă nu beneficia de investiții. Că n-a mai beneficiat de investiții de 30-40-50 de ani.

Lucrurile nu stau chiar așa, pentru că sub oblăduirea lui Avram s-au mai derulat proiecte. Cele mai multe s-au derulat prost, să nu spunem mai mult.

 

Aducem în discuție doar investiția de la Taia, acolo unde Avram zicea că nu s-a mai făcut nimic și are nevoie de reabilitare. Stația de la Taia este prinsă în proiectul european, dar a mai fost modernizată în urmă cu câțiva ani. Avram nu spune acest lucru și nici nu își dorește să se afle, și are și motive. Prin 2001 reabilitarea Taia ar fi trebuit finalizată, dar nu s-a întâmplat acest lucru. RAAVJ adică Apa Serv de azi a plătit ce nu s-a făcut. Firma care a prins contractul de peste 22 miliarde de lei vechi cu RAAVJ-ul, respectiv SC „Condor” SA Deva, l-ar fi avut o perioadă de timp pe fostul vicepreședinte al CJ, Costel Avram, membru în Consiliul de Administrație, aspect consemnat de presa națională la acea vreme.

Despre Taia vom mai vorbi însă într-un alt reportaj din seria dezvăluirilor. Tot atunci vom cere lămuriri și actualului administrator public Costel Avram. Vedem dacă va dori să-și exprime poziția sa față de acest subiect.

Episodul de astăzi ne aduce în față strada Gociu Nicușor din municipiul Petroșani dar și imagini din Cartierul Colonie. Imaginile vorbesc de la sine.

VIDEO:

VOM REVENI!

 

Petroșăneni disperați după dezastrul făcut de Costel Avram – VIDEO

Avram – stăpânul gropilor din Petroșani | VIDEO

Petroșani-un municipiu distrus de buldozerele lui Avram | VIDEO